Se cern arginții boltei, prin sita de safir, Totul viu, ferice, crunt au să-l răpună. Și să-i facă rece, nesfârșit alb cimitir, Norii cei negri, oștirile lui Eol s-adună.
Regina Morții, cu dalba-i mantie, călare, Suflarea-i de sloi, a tăcerii pânză țeasă. Luncile cu joc și râset, pierdute-n uitare, Blestemul vieții de apoi, alb pustiu lasă.
În codrul de plumb, un lup se tânguie amar, Cine ne-a luat a primăverii poftă de viață, Al verii dulce poem, al belșugului har? Se odihnesc toate, sub pătura de gheață.